Preşedintele Klaus Iohannis a efectuat, în acest an, 34 de deplasări externe, care însumează cheltuieli de peste 41 de milioane de lei. Conform unui răspuns al Administraţiei Prezidenţiale la solicitarea AGERPRES, cheltuielile aferente pentru cele 34 de deplasări externe ale delegaţiilor oficiale conduse de preşedintele Klaus Iohannis, în anul 2023, însumează 41.104.103 lei.
Klaus Iohannis a efectuat în acest an o serie de deplasări externe, respectiv în Azerbaidjan (2-3 februarie – vizită oficială şi participare la reuniunea ministerială a Consiliului Consultativ al Coridorului Sudic de Gaze), Luxemburg (vizită oficială – 27 februarie), Polonia (22 februarie – reuniunea B9), Belgia (reuniuni ale Consiliului European – 9 februarie, 23-24 martie, 29-30 iunie, 26-27 octombrie, 14-15 decembrie, CELAC – 17-18 iulie, vizită oficială – 8 noiembrie, 13 decembrie – Summitul UE-Balcanii de Vest), Emiratele Arabe Unite (18-21 martie – vizită oficială şi 2-4 decembrie – COP28), Bulgaria (15 martie – vizită oficială), Japonia (6-8 martie – vizită oficială), Singapore (10 martie – vizită de stat), Marea Britanie (5-6 mai – participare la ceremoniile dedicate încoronării Regelui Charles al III-a şi a Reginei Camilla), Islanda (16-17 mai – Summitul Consiliului Europei), Regatul Ţărilor de Jos (reuniune în format restrâns în pregătirea Summitului NATO), Slovacia (6 iunie – Summitul B9), Republica Moldova (Summitul Comunităţii Politice Europene), Lituania (11-12 iulie – Summitul NATO), Statele Unite (19-21 decembrie – Adunarea Generală a ONU), Ungaria (11 octombrie – vizită oficială), Portugalia (7-9 octombrie – vizită de stat), Spania (5 octombrie – Summitul Comunităţii Politice Europene şi reuniunea informală a Consiliului European).
Şeful statului a efectuat şi două turnee, unul în America Latină (Brazilia, Chile şi Argentina – 18-25 aprilie) şi unul în Africa (Kenya, Tanzania, Republica Cabo Verde şi Senegal – 14-23 noiembrie). De asemenea, în 2023, şeful statului a primit două premii – ‘Franz Werfel’ pentru Drepturile Omului şi Premiul Civic German, în Germania (3-4 iunie).
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, de la începutul anului până pe 13 decembrie, preşedintele Iohannis a transmis spre reexaminare Parlamentului 11 legi şi a înaintat Curţii Constituţionale 14 sesizări de neconstituţionalitate. De asemenea, până la data de 13 decembrie au fost înregistrate 34 de cereri de graţiere. Şeful statului nu a aprobat cereri de graţiere nici în acest an. Până la data de 14 decembrie au fost acordate 740 de decoraţii naţionale şi pe domenii de activitate, civile şi militare de pace (inclusiv cele care intră sub incidenţa Legii nr. 182/2002), dintre care 34 au fost acordate unor instituţii din domeniile sănătăţii, educaţiei, culturii, educaţiei sociale şi sportului. Au mai fost acordate 31 de decoraţii Drapelelor de luptă ale unităţilor militare.