Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, anunţă că în prima lună a anului 2024 se va încheia procesul de reorganizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), a Autorităţii Vamale Române şi a Ministerului Finanțelor. ”Nu mai putem tolera toată această stare de dezordine şi evaziune fiscală, în care nu noi spunem, se vede cu ochiul liber, dar studiile făcute la nivelul Uniunii Europene ne arată acest lucru”, afirmă ministrul.
”Vă anunţ că reorganizarea ANAF-ului, a Ministerului de Finanţe şi a Autorităţii Vamale Române se va încheia în cursul lunii ianuarie şi, unu: vor avea componente de reorganizare instituţională, foarte important, inclusiv Ministerul Finanţelor, să nu credeţi că este scutit de acest lucru şi cocoloşit. De asemenea, doi: vor avea programe pentru dezvoltarea bazei materiale şi a infrastructurii specifice. Şi trei: componenta de investiţii în calificarea resurselor umane. Nu mai putem tolera ca inspecţiile fiscale, atât de importante pentru statul român, să se deruleze în condiţii nu spun de care, la vremea potrivită le voi preciza. Vrem să aducem calitate şi competenţă în aceste activităţi de inspecţie fiscală, anti-fraudă fiscală. La momentul reorganizării Inspecţiei anti-fraudă fiscală vom prezenta detaliile, este o structură extrem de importantă pentru statul român care să fie angajată în combaterea activităţilor economice ilicite. Nu mai putem tolera toată această stare de dezordine şi evaziune fiscală, în care nu noi spunem, se vede cu ochiul liber, dar studiile făcute la nivelul Uniunii Europene ne arată acest lucru”, a afirmat Marcel Boloş, sâmbătă, într-o conferinţă de presă.
Ministrul a precizat că ”aceste instituţii importante ale statului român au nevoie nu de crucificare, ci de consolidarea capacităţii instituţionale pentru a-şi putea duce la bun sfârşit sarcina importantă pe care o au pentru România”.