Fostul premier Adrian Năstase a declarat, marţi, că, în contextul alegerilor simultane, pentru preşedinte şi Parlament, ar trebui să se demareze o revizuire a Constituţiei, pe mandatul preşedintelui, şi în loc să fie un mandat de 5 ani, să facem un mandat de 4 ani. El a precizat că acest lucru se poate face rapid, cu referendum la alegerile europarlamentare. ””, a spus Năstase, notează news.ro.
”Ar trebui să ne întrebăm dacă nu ar fi trebuit, totuşi, să accelerăm adoptarea unei Constituţii post aderare. Noi avem o Constituţie din 2003, revizuită, faţă de cea din 1991, şi în opinia mea ar fi trebuiit să avem o Constituţie după 2007, care să ţină seama de unele modificări interne, de unele chestiuini externe. Să nu mai avem o formulă de maşină condusă de doi şoferi, cu două volane, în care fiecare doreşte să meargă în altă direcţie, preşedintele şi premierul. Şi de aici foarte multe dinptre probleme pe care şi acum, noi le resimţim în legătură cu multe teme”, a declarat Adrian Năstase, în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News.
El a menţionat că, dacă tot ne pregătim de alegeri, ”mulţi au considerat că mandatul de 5 ani pentru preşedinte este nepotrivit şi ar trebui să revenim la mandatul de 4 ani”. ”Mulţi mă acuzau pe mine. Am dat documentul pe blog că propunerea a venit din partea PD-ului şi a lui Iorgovan, a fost o propunere comună, pe model francez, mandatul de 5 ani, deci nu a fost propunerea mea”, a precizat fostul premier.
”Eu propun acum, pentru că tot vom avea alegeri simultane, preşedinte şi Parlament, de ce să nu modificăm Constituţia doar în acest punct, mandatul preşedintelui, şi în loc să fie de 5 ani şi să începem din nou acest ciclu, să facem un mandat de 4 ani pentru preşedinte. O astfel de revizuire se poate face foarte rapid, adoptarea legii cu un singur punct, cu un referendum pe această chestiune, să spunem cu ocazia alegerilor europarlamentare, şi după aceea, practic, revenim la acest model”, a menţionat Năstase.
Adrian Năstase a mai afirmat că ”noi avem acest farmec de a merge pe mijlocul drumului, pe o formulă de compromis.
”Avem această variantă semiprezidenţială, este în opinia mea contraproductivă, pentru că ea produce blocaje, produce sisteme de coabitare”, a mai spus Năstase.