‘Să fim serioşi, cine mai îndrăznește să ia decizii la nivel local?’

Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, afirmă că reorganizarea instituţiilor publice impusă de Guvern, ”o propunere elaborată fără cap”, a fost amânată, deşi unele autorităţi locale şi judeţene au făcut deja schimbările necesare, ”iar acum există o mare confuzie”.

”Guvernul de la Bucureşti a impus, prin pachetul de austeritate, o reorganizare a instituţiilor publice. Vorbim despre o propunere elaborată fără cap, care, câteva luni mai târziu, când trebuia pusă în aplicare, nu a mai fost valabilă, căci Guvernul a dat înapoi”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor, conform unui comunicat de presă transmis de CJ.

La şedinţa de joi a Consiliului Local, 11 proiecte de hotărâre a trebuit să fie retrase de pe ordinea de zi. Potrivit acestuia, Guvernul ia decizii inconsecvente, după care, peste câteva luni, revine în mare parte asupra lor.

Confuzie totală

”În felul acesta, face imposibilă munca autorităţilor locale, judeţene. Acum, cu două săptămâni înainte de a intra în vigoare, a fost amânat termenul de reorganizare a instituţiilor publice, parte a măsurilor de austeritate, la 30 iunie 2024, iar pentru această amânare, guvernanţii au fost dispuşi să modifice, în ultimul moment, peste 40 de acte legislative. Să fim serioşi, cine poate să mai înţeleagă ceva şi să mai îndrăznească să ia vreo decizie la nivel local într-un astfel de context? Noi am pregătit materialele pentru reorganizarea aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean şi al instituţiilor sale, în conformitate cu măsurile iniţiale, care acum nu mai sunt valabile. Unele autorităţi locale şi judeţene au făcut deja schimbările necesare, iar acum există o mare confuzie în ceea ce priveşte modul în care trebuie să procedeze mai departe”, a detaliat Tamas Sandor.

Consecințe

El a dat ca exemplu faptul că, potrivit măsurilor impuse de Guvern, în judeţul Covasna, Serviciul Public Comunitar Judeţean de Evidenţă a Persoanelor şi Serviciul Public Judeţean Salvamont ar fi trebuit desfiinţate.

”Nu s-a ţinut deloc cont de specificul diferitelor regiuni, de specificul local. Pur şi simplu, s-a luat o decizie la kilogram de la Bucureşti, o decizie care îngreunează grav activitatea administraţiilor locale şi judeţene, în timp ce administraţia centrală, inimaginabil de uriaşă, merge bine mersi. Dar aceeaşi abordare o vedem şi în cazul modificărilor pe care Guvernul de la Bucureşti a impus-o şi sectorului IMM-urilor şi al ONG-urilor, consecinţele fiind în cele din urmă plătite de oameni. În aceste zile, am văzut toţi nivelul mult sub aşteptări al dezbaterilor din Parlament: acesta este nivelul vieţii politice din România de astăzi”, a punctat Tamas.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *