Guvernul a aprobat joi, prin ordonanţă de urgenţă, procedura de implementare a concursului naţional şi a concursului pe post pentru funcţionarii publici, conform Agerpres.
Se introduce astfel o condiţie de ocupare în funcţia publică vizând competenţe digitale, aplicabilă în procesele de recrutare de la 30 iunie 2024 în administraţia publică centrală, respectiv 1 decembrie 2027 în administraţia publică locală.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Executivul a aprobat o serie de modificări şi completări la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
„Decizia are în vedere implementarea măsurilor prevăzute pentru Componenta 14 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR) – Reforma 3 Management performant al resurselor umane din sectorul public, cu termen de realizare în trimestrul al IV-lea din anul 2023, precum şi clarificarea procedurală a implementării concursului naţional şi a concursului pe post prevăzute să intre în vigoare în temeiul art. 467 alin. (3)-(9) din Codul administrativ”, se arată în comunicat.
Recrutare
Prin acest act normativ se implementează măsuri prin care: se completează măsura deja instituită prin OUG nr. 191/2023 privind implementarea sistemului de recrutare pe bază de cadre de competenţă generale şi specifice (cadrele de competenţe se stabilesc până la data de 31 martie 2024 pentru funcţiile publice centrale şi teritoriale vacante, pentru funcţiile publice centrale şi teritoriale ocupate până la data de 30 iunie 2024 şi pentru funcţiile publice locale de la data de 1 ianuarie 2027); se stabilesc regulile pentru desfăşurarea concursului naţional (pentru funcţiile publice centrale şi teritoriale) şi a concursului pe post în administraţia publică;
Totodată, în concursul naţional şi în procesele de recrutare va fi utilizată platforma informatică pusă la dispoziţie de către Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici; platforma va fi pusă la dispoziţia autorităţilor publice locale şi pentru concursurile de promovare în funcţii publice de conducere, pentru verificarea competenţelor generale.
Prin actul normativ aprobat de Guvern sunt prevăzute măsuri tranzitorii care să asigure implementarea armonioasă a procesului de reformă (în sensul stabilirii unor mecanisme de recunoaştere a îndeplinirii competenţelor generale de către funcţionarii publici în funcţie), se mai arată în comunicat.