Ce vreţi, să avem linişte şi civilizaţie în Parlamentul României? Nu regret absolut nimic din ziua de ieri

George Simion explică derapajul din Parlament: Ce vreţi, să avem linişte şi civilizaţie în Parlamentul României? Nu regret absolut nimic din ziua de ieri

Preşedintele AUR, George Simion, afirmă, miercuri seară, că nu regretă nimic din ce s-a întâmplat la dezbaterea din Parlament pe tema bugetului. El a explicat că a încercat să oignore pe Diana Şoşoacă, dar aceasta a atacat AUR, aşa cum face de doi ani de zile. Simion a precizat că Şoşoacă i-a făcut plângere, cu care ”nu se ma întâmpla nimic”.

George Simion a reacţionat, miercuri seară, într-un videoclip pe Facebook, faţă de scandalul care a avut loc în urmă cu o zi în Parlament, anunță news.ro.

”Ce vreţi, să acceptăm ce s-a întâmplat cu profesorii? Că pentru asta am protestat. Ce vreţi, să avem linişte şi civilizaţie în Parlamentul României? Am avut linişte şi civilizaţie de 33 de ani şi uite unde ne-a adus chestia asta”, a afirmat Simion.

Acesta s-a referit la scandalul dintre el şi Diana Şoşoacă: ”Au trimis-o pe Şoşoacă, ca o unealtă, să ne strice protestul, cum o face de 2 ani de zile, şi acum marea avocată a scris o plângere de te doare mintea (…) a depus-o împotriva mea astăzi că, vezi Doamne, am şantajat-o, am agresat-o sexual, am lovit-o. Nu am lovit-o nici cu palma, nici cu pumnul”.

Simion susţine că a încercat să o evite pe Diana Şoşoacă.

”Eu am încercat să o ocolesc, să îmi văd de protestul meu (…) nu regret absolut nimic din ziua de ieri (…) nu se întâmplă nimica cu aşa-zisa ei plângere”, a mai afirmat liderul AUR.

Diana Şoşoacă şi George Simion s-au jignit şi s-au ameninţat reciproc, marţi, în plenul Parlamentului.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *