La fiecare 9 lei din bugetul anului 2024, unul este investit în educație

În cadrul unei dezbateri aprinse din Parlamentul României, vicepreședintele Senatului, Sorin Cîmpeanu, a prezentat argumente în sprijinul bugetului pentru anul 2024, aducând în prim-plan aspecte concrete și statistici relevante referitoare. Vorbind în numele grupului parlamentar PNL, Cîmpeanu a afirmat că bugetul ține cont de realitățile economice și sociale ale României, fiind axat pe investiții și educației, chiar dacă nu nu este uitată nici categoria vulnerabilă a pensionarilor.

Discursul vicepreședintelui Senatului:

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Se spune că cifrele nu mint.

Așadar, vă invit să aruncăm o scurtă privire sintetică asupra bugetului anului 2024 din perspectiva cifrelor și nu a părerilor. Și cu atât mai puțin din perspectiva mesajelor politice.

Aceste cifre arată că bugetul anului viitor are câteva caracteristici clare:

1. Înainte de toate, acest buget este unul al investițiilor. Această afirmație este susținută de cifre. Peste 7%, atât urmează să fie bugetul pentru investiții anul viitor, raportat la Produsul Intern Brut! În valoare absolută, acest procent înseamnă aproape 125 miliarde de lei pentru lucrări de investiții. Din acești bani se va finanța programul Anghel Saligny, prin care se vor moderniza drumuri locale și multe localități se vor racorda la apă-canalizare și gaze. Tot din acești bani, se va extinde infrastructura socială destinată populației.

2. În al doilea rând, bugetul pentru anul 2024 este orientat spre modernizarea marilor servicii publice. Cea mai mare creștere este prevăzută pentru Educație. Vorbim despre o creștere cu 56% a bugetului Ministerului Educației, cu un buget al Educației de aproape 4,3% din PIB. Finanțarea cheltuielilor pentru educaţie, la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu toate componentele sale, reprezintă peste 11% din cheltuielile bugetului general consolidat al României. În acest buget 1 leu din 9 lei sunt investiți în Educație. În valoare absolută avem o creștere a bugetului Educației de peste 20 miliarde lei (de la 53,5 md. lei la 74,1 md. lei). Creșterea bugetului Ministerului Educației este, de asemenea, de peste 20 md. lei (de la 36,9 md. lei la 57,4 md. lei). Din sumele alocate, se vor putea majora salariile profesorilor cu 20%, astfel încât creșterea, la un an, să fie de peste 50%. Totodată, din bugetul alocat se vor susține programe și investiții precum Masa caldă pentru aproape 1000 de unități de învățământ, finantarea burselor și decontarea transportului public pentru elevi și studenți, construcția a 29 campusuri pentru învățământ dual, dotarea a peste 1.000 de laboratoare și a peste 75.000 de săli de clasă – investiții în educație care nu au mai fost niciodată prevăzute la acest nivel. Apreciez ca toate acestea fac din anul 2024 un an al Educației! Iar de Educație avem mare nevoie cu toții, vedem prea bine chiar și aici, în Parlament!! Fonduri mai mari va primi și Sănătatea, peste 5% din PIB. Sumele cele mai mari le va primi Casa de Asigurări de Sănătate. Adică, se vor putea finanța mai bine programele naționale de sănătate. Iar asta înseamnă, în final, servicii medicale extinse și de mai bună calitate. Totodată, bugetul alocat Sănătății prevede modernizarea unui număr de peste 3.000 de cabinete medicale de familie și peste 26 unități spitalicești, dar și peste 760 milioane euro investiți în servicii medicale de prevenție. O altă direcție susținută va fi Digitalizarea, pentru care au fost alocate sume în creștere. Investițiile în digitalizare vor permite o interacțiune mai rapidă, mai comodă și mai eficientă a cetățenilor cu statul.

3. În al treilea rând, bugetul pentru anul 2024 conține și o componentă socială importantă pentru cetățenii vulnerabili. Pensiile urmează să crească în două etape, cu 13,8% de la 1 ianuarie și apoi, în urma recalculării, de la 1 septembrie 2024. În felul acesta, trendul creșterii pensiilor asigurat de guvernările acestor ani va continua. Pe lângă pensii, vor fi majorate bugetele pentru alocațiile pentru copii și indemnizațiile de creștere a copiilor, ajutorul pentru încălzire termică, compensarea facturilor la energie etc. De asemenea, după o “înghețare” de câțiva ani, vor fi crescute indemnizațiile veteranilor și văduvelor de război, ale foștilor deținuți politici, ale deportaților și ale revoluționarilor. În acest fel, reparăm o nedreptate făcută oamenilor care merită toată recunoștința noastră.

4. În al patrulea rând, bugetul pentru anul 2024 înseamnă măsuri pentru mediul de afaceri. Este un buget în care nu vor fi introduse noi taxe și impozite, dar și unul care combate evaziunea fiscală, astfel încât toate firmele să funcționeze în condiții egale. Pe de altă parte, în bugetul anului viitor, sunt prevăzute programe noi pentru susținerea de investiții și crearea de noi locuri de muncă, respectiv: acordarea de garanții pentru credite de investiții, susținerea proiectelor de investiții strategice, facilități fiscale pentru noi investiții, facilități pentru accesul la infrastructura de conectivitate, respectiv transport și agricultură etc.

5. Nu în ultimul rând, bugetul anului viitor este unul orientat spre reducerea risipei banilor publici. În acest sens, va fi realizată monitorizarea cheltuielilor de personal, a cheltuielilor de funcționare a instituțiilor și companiilor de stat.

În concluzie, vorbim despre un buget echilibrat și responsabil. Echilibrat, deoarece cheltuielile cu programele și măsurile sociale sunt dublate de creșterea investițiilor. Responsabil, pentru că este un buget care urmărește reducerea deficitului și continuarea creșterii economice din acești ani.

PNL a susținut ferm toate aceste linii menționate mai sus în procesul de construcție a bugetului, iar ele se regăsesc în forma pe care o dezbatem acum în Parlament.

Drept urmare, Grupul parlamentar al PNL va vota în favoarea bugetului pentru 2024.

Poate nu este un buget ideal, dar este un buget care ține cont de realitățile economice și sociale ale României.

În spatele acestui vot, stau, așa cum spuneam la început, cifrele. Ele nu mint, doamnelor și domnilor parlamentari ai Opoziției politice. Vă invit, deci, să renunțați la demagogie și la interesul politic de moment, pentru a vota un buget construit cu gândul la România.

 

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *