Republica Moldova, un pas mai aproape de Uniunea Europeană

Eugen Tomac exultă: Republica Moldova, un pas mai aproape de Uniunea Europeană

Preşedintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, a transmis, joi seară, felicitări autorităţilor de la Choşinău, după ce Consiliul European a decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova. ”De aici încolo, drum întins către familia europeană”, a apreciat Tomac, precizând că este ”un drum lung şi anevoios, dar care merită întregul efort”.

”Republica Moldova, un pas mai aproape de Uniunea Europeană (…) O veste cum nu se poate mai bună perntru românii de peste Prut. De aici încolo, drum întins către familia europeană. Un drum lung şi anevoios, dar care merită întregul efort, a transmis, joi seară, liderul PMP; Eugen Tomac.

Acesta a transmis felicitări autorităţilor de la Chişinău pentru că au ştiut să valorifice ”această fereastră de oportunitate”.

”Negocierile vor fi dure, regulile trebuie respectate cu stricteţe, însă, la capăt de drum, un lucru este cert, românii se vor reuni în interiorul Uniunii Europene”, a mai transmis Tomac.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat joi seara că liderii UE au decis să deschidă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova, ceea ce înseamnă că Ungaria a renunţat la dreptul său de veto.

Romedia.news
Romedia.news

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *